Santierul arheologic Desa

marți, 28 septembrie 2010

Craiova: Urmele Legiunii XIII Gemina în Dolj, pe cel mai izolat şantier arheologic din România

Un interesant articol aparut in Adevarul de Seara de Craiova despre campania de sapaturi arheologice din anul 2010 de la Desa (Dolj).

Arheologii spun că aceasta era singura care avea steagul alb- albastru şi leul ca însemn. După zece ani de cercetări, au reuşit să îşi confirme existenţa unei unităţi a legiuniicare, la origini, a făcut parte din armata lui Caesar care a cucerit Galia.

Şacalii urlă sinistru, iar ţânţarii nu au milă. Cu toate acestea, nu este an din 2001 încoace în care arheologi, profesori de istorie, studenţi sau elevi curioşi să afle detalii din trecutul României, să nu se instaleze pe buza Dunării şi să caute prin pământ mărturii de demult. Şantierul de la Desa este tot o poveste. Întâi locul face diferenţa când sunt căutate elemente de comparaţie cu altele din ţară. Este neatins de mâna uneori distructivă a omului sau industrializării, este plasat departe de lumea dezlănţuită, undeva la 12 kilometri de comuna doljeană Desa. Dacă este un om care s-a încăpăţânat să-l descrie mereu în cele mai frumoase şi convingătoare cuvinte, atunci acesta este arheologul Florin Ridiche, de la Muzeul Olteniei. Pe 2 august anul acesta a deschis a zecea campanie de săpături, alături de o echipă de specialişti în care acum a intrat şi un absolvent al Universităţii din Manchester. Este convins că poate vorbi de o reuşită a acestei ultime campanii.
„Ne-am dat în sfârşit seama, după zece ani de cercetări , ce anume săpăm, ca în viitor să dezvelim întregul sit şi să salvăm ce se mai poate salva“, spune arheologul Florin Ridiche.

Punctul „La ruptură“, plin de simboluri

După descoperirea spadelor, unice în Europa, din vremea Imperiului Roman Târziu, o ştampilă, de pe un fragment de cărămidă, pe care se văd însemne ale Legiunii XIII Gemina, cea care la origini era identificată prin steagul alb-albastru şi prin însemne ce amintesc de Oltenia de azi, cum ar fi leul, vine să îi întărească mult convingerea că acela este locul unde se află Castrul roman de le Desa. În urma căutărilor au apărut şi semne de înţelegere a riturilor şi ritualurilor de înmormântare, graţie obiectelor găsite care vorbesc despre timpurile când stăpânirea romană ajunge la Dunăre, la 101 d. H., iar Împăratul Traian întemeia Ulpia Traiana Ratiaria. În timpul războaielor daco-romane, construieşte o cetate de pământ pe malul Nordic al Dunării, în dreptul localităţii Desa, iar după cucerirea Daciei de către romani, în jurul ei apare o mică aşezare civilă şi un mare cimitir de incineraţie al Ratiariei.

„Am găsit 15 vase întregi şi aproximativ 30 fragmentare, opaiţe, două pandantive din bronz, diverse piese din fier, un nit de la un echipament militar. Important este că am aflat obiceiurile funerare ale romanilor, foarte asemănătoare cu cele de azi, mai puţin în privinţa incineraţiei, pentru a ne putea face o idee despre modul lor de gândire, despre relaţiile sociale, care se văd ca într-o oglindă în cimitir“, precizează Florin Ridiche. Se spune că cimitirul a fost abandonat în 274 – 275 d.H., iar după 50 de ani, romanii revin pe malul Nordic al Dunării şi ridică un castru de piatră, lucru dovedit de ştampila militară a Legiunii XIII Gemina, care atestă că a fost o unitate a acesteia, legiunea fiind stabilită în oraşul roman Ratiaria, capitala Daciei Ripensis, de pe malul bulgăresc al Dunării.

Castrul, valorificat turistic dinspre Dunăre
De-a lungul campaniilor pe şantierul de la Desa, arheologii au scos la suprafaţă sute de piese, suficiente cât să pună la punct o expoziţie care să descrie în detaliu situl. Arheologii au săpat într-un deceniu aproape 5.000 de mp. Florin Ridiche să vadă castrul valorificat turistic, în circuit pe Dunăre şi nu dinspre localitate, pentru că accesul este dificil astfel. Acolo mai poate fi văzut şi un pichet construit în vremea Regelui Carol I, dar şi un mormânt de la 1909, al grănicerului Constantin Tucă, mort pe când urmărea o contrabandă bulgară, ambele bine conservate. Apoi, bălţile reumplute anul acesta de apele Dunării fac bucăţica de natură asemănătoare cu Delta.

Colectivul de cercetare

prof.univ.dr. Petre Gherghe

prof.dr. Florin Ridiche

drd. Irina Popescu

profesorii: Marius Bâsceanu, Iulian Popescu, Lucian Popescu - Vava, Cristian Ceacâru, Andrei Brânzănescu, Liliana Şipeanu, Mara Buligă, Silviu Răduţă şi absolventul Universităţii din Manchester, Matthew McTernan.

Articolul intreg il puteti citi aici.

DESA 2010. CAMPANIE JUBILIARĂ. CAMPANIA CONFIRMĂRII TUTUROR IPOTEZELOR, DUPĂ 10 ANI DE SĂPĂTURI ARHEOLOGICE

ăpăturile arheologice au debutat în punctele "La Ruptură" şi "Castraviţa" de pe teritoriul localităţii Desa, în anul 2001, ca urmare a semnalării existentenţei aici a unui numeros material arheologic, de excepţie, datat în Epoca Bronzului, Epoca Fierului şi Epoca Romană.
Iniţial, s-a intenţionat de a se cerceta tumuli funerari din Prima Epocă a Fierului, cultura Basarabi, semnalaţi cu mai mulţi ani în urmă, acolo. A fost o surpriză deosebită obiceiul funerar practicat, identificat la Desa, acesta nefiind cunoscut în săpăturile similare făcute chiar în staţiunea eponimă a culturii Basarabi, cultură care cuprinde toată România.
În Prima Epocă a Fierului (Hallstatt), acum 2800 de ani, se practicau înmormântări colective. Morţii erau depuşi direct pe sol, deasupra lor ridicându-se o movilă din pământul adunat din jur. După o anumită perioadă de la înmormântare, probabil un an, mormântul colectiv era desfăcut şi scheletele, descompletate ritual, movila fiind închisă la loc.
În timpul cercetării acestor movile am descoperit câteva morminte de incineraţie mai vechi, de-acum 4000 de ani, din Epoca Bronzului, cele mai vechi morminte de incineraţie cu context asigurat cunoscute la est de Porţile de Fier.
Resturile incinerate ale unei femei fuseseră depuse într-o urnă iar peste cenuşă, în interiorul urnei, au fost aşezate, ritual, o râşniţă şi o fusaiolă, urna fiind acoperită la final cu un castron pus cu gura în jos pentru ca sufletul să nu se elibereze. Practic, s-a asigurat tot "confortul" femeii şi pe lumea cealaltă.
S-au găsit şi urme de-ale celţilor la Desa, mai precis piese care confirmă prezenţa tribului scordiscilor.
Cea mai mare provocare a cercetărilor arheologice de la Desa a fost însă identificarea castrului roman, ale cărui ruine erau încă vizibile acolo acum 150 de ani dar acoperit de pământ până în prezent. Abia în a zecea campanie arheologică, din anul 2010, a fost descoperit un fragment de ţiglă cu ştampilă militară ce certifică existenţa aici a unui detaşament al Legiunii XIII Gemina, pe grindul "Castraviţa". Trebuie menţionat că această legiune era singura care avea ca însemn leul şi, culori distinctive, albul şi albastrul.
Pentru că tot am vorbit de Legiunea XIII Gemina trebuie amintit, în treacăt, că Muzeul Olteniei deţine, tot ca urmare a cercetărilor arheologice făcute la Desa în anul 2005, un set complet de arme ale unor legionari romani, format din două spade de tip spatha, un vârf de lance şi un vârf de suliţă. Aceste arme au fost apreciate, în anul 2007, la Conferinţa Internaţională a Echipamentului Militar Roman ţinută la Xanten în Germania, ca fiind cele mai bine conservate arme romane descoperite în aria fostului Imperiu Roman.
Tot în anul 2005 a fost identificat, în punctul "La Ruptură", un mare cimitir roman, întins pe o suprafaţă de aproximativ 1 ha, atât cât s-a mai păstrat până în zilele noastre, pe care-l bănuim a fi cimitirul oraşului Ratiaria, aflat pe malul bulgăresc al Dunării, oraş ce a fost capitala provinciei Dacia Ripensis şi unde s-a aflat comandamentul Legiunii XIII Gemina.
Cercetările arheologice de la Desa au atras atenţia şi unor instituţii ştiinţifice de prestigiu din ţară şi străinătate cum ar fi Institutul de Antropologie Francisc Rainer al Academiei Române care a realizat analiza scheletelor umane din movilele funerare datate în Prima Epocă a Fierului, Institutul de Medicină Legală Mina Minovici care a analizat probele de sol, Institutului de Fizică din cadrul Universităţii din Heidelberg care a furnizat trei date C 14, două, pentru scheletele umane din movilele funerare din Prima Epocă a Fierului, probe devenite reper pentru descoperirile similare din Peninsula Balcanică şi o altă probă edificatoare pentru prezenţa celtică la Desa. Privitor la solicitudinea Institutului din Heidelberg, facem precizarea că această instituţie încearcă în premieră mondială să realizeze prima datare C 14 a unor oase incinerate umane descoperite la Desa, ştiut fiind faptul că astfel de analize nu s-au mai făcut niciodată până în prezent.

Muzeograf-arheolog,
Dr. Florin Ridiche

Informatii despre situl arheologic Desa (jud. Dolj)


Începând cu anul 2001 s-au desfăşurat cercetări arheologice sistematice şi de suprafaţă, la sud de localitatea Desa (jud. Dolj), în siturile arheologice „Castraviţa” şi „La Ruptură”, situate între Km fluviali 765-768. Informaţii despre existenţa unor mărturii arheologice la Desa există încă din perioada sec. XIX. D. Tudor amintea existenţa unui castru de piatră pe grindul Castraviţa, din care se mai păstrau 30 m din latura de NV, 80 m din latura de NE şi 30 m din latura de SE. Grosimea zidurilor era între 1,50-2 m. Castrul era înconjurat de un şanţ de apărare, lat de 10 m şi adânc de 1,50 m. Prezenţa acestui castru este susţinută şi de descoperirea a două cărămizi cu ştampila legiunii XIII Gemina care a staţionat la Ratiaria (Arčar, Bulgaria). De asemenea, în afară de castru, mai erau menţionate o aşezare romană (datată în sec. II-III p. Chr.) şi o necropolă, dar fără a se preciza cu exactitate locul. Cercetările sistematice pe malul Dunării, în zona Desa, se desfăşoară sub forma unui parteneriat între Facultatea de Ştiinţe Sociale din Craiova şi Muzeul Olteniei din Craiova. Săpăturile sunt conduse de dl. prof. univ. dr. Petre Gherghe (Facultatea de Ştiinţe Sociale)şi dr. arh. Florin Ridiche (Muzeul Olteniei Craiova). Din colectivul de cercetare al şantierului arheologic Desa, alături de prof. univ. Petre Gherghe, dr. Florin Ridiche şi dr. Marin Nica, au mai făcut parte, de-a lungul anilor, studenţi, profesori şi doctoranzi: Sorin Turcu (2002-2007), Dan Sîpea (2002-2007), Cătălina Ene (2003-2007), Mircea Mutu (2002-2006), instit. Iulian Popescu (2003-2009), prof. Cristian Ceacîru (2003-2009), prof. Marius Cristian Bâsceanu (2004-2009), prof. Adrian Croitoru (2003-2006), Cătălin Boagiu (2003-2006), Liliana Şipeanu (2005-2009), prof. Andrei Brânzănescu (2005-2009), prof. Lucian Popescu-Vava (2006-2009), drd. Irina Maria Popescu (2004-2006, 2009), Silviu Răduţă (2007-2009), Adrian Boagiu (2006, 2007), Mara Buligă (2009), Ionuţ Tiu (2003), prof. Cosmin Floricel (2002). Materialele arheologice apărute cu ocazia cercetărilor sistematice (2001-2009) aparţin mai multor epoci şi culturi: Verbicioara, Basarabi, epoca dacică (mai recent) şi epoca romană, reprezentată de cele mai numeroase materiale: ţigle, olane, cărămizi, monede, opaiţe, ceramică, arme, o necropolă de incineraţie din sec. II-III p. Chr., o depunere de arme romane de factură germanică din secolele IV-V p. Chr în cadrul cimitirului menţionat, pilonii unei construcţii romane speciale de dimensiuni relativ mari etc.